Imprejurimi

Manastirea Sambata de Sus este reprezentata de un asezamant monahal de calugari, aflat pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras. A fost atestat documentar in anul 1654, cand satul Sambata de Sus intra in posesia lui Preda Brancoveanu.
Initial, aici exista o biserica de lemn cu hram dublu (Adormirea Maicii Domnului si Izvorul Tamaduirii), construita in anul 1657. Ulterior, intre anii 1696-1707, din initiativa domnitorului Constantin Brancoveanu, s-a construit o biserica zidita pentru calugarii sihastri din zona.


Cetatea Fagarasului a fost atestata documentar pentru prima data in anul 1455, desi lucrarile de constructie incepusera de la sfarsitul secolului XIV, pe locul unei fortificatii din secolul XII-XIII.

Reprezentanta a stilului renascentist, cetatea are la baza amprenta goticului transilvanean. 
Incepand cu anul 1526 a fost condusa de voievodul Transilvaniei, Stefan Mailath, pentru 15 ani. In anul 1599 a intrat in posesia domnitorului Mihai Viteazu, care s-a adapostit aici cu familia sa, in timpul luptelor din 1599-1600. De asemenea, cetatea a fost folosita si drept resedinta pentru principii transilvaneni, aici functionand Dieta Transilvaniei. 
In timp s-a degradat, fiind folosita ca penitenciar (1948-1960), unde erau incarcerati detinutii politici.
Dupa anul 1965, in incinta cetatii au inceput lucrarile de amenajare a unui muzeu, deschis si astazi.

 

Cetatea Sighisoara, "cea mai frumoasa si cea mai bine pastrata cetate oraseneasca din Transilvania" a primit de-a lungul timpului apelative ca: Perla Tarnavei, margaritar al Transilvaniei, Nurnberg transilvanean.

Sighisoara ni se infatiseaza si astazi ca un veritabil oras-muzeu oferind vizitatorului modern sansa rara de a realiza o intoarcere in timp, in atmosfera medievala de acum cateva sute de ani.

 

Lacul Balea - Transfagarasan 

Lacul glaciar Bâlea este situat in Muntii Făgăraş, la obarsia Cârtişoarei, (la 2034 m altitudine), langa soseaua Transfăgăraşan. Lacul a fost declarat monument al naturii si este unul dintre cele mai frumoase si mai mari lacuri glaciare din Romania cu dimensiuni ce ating 360 m in lungime, suprafata de 46508 mp si 11,35 m in adancime. Lacul este situat la altitudinea de 2034 m, intr-un circ glaciar, fiind cuprins intre Defileul Oltului si poalele Muntilor Piatra Craiului. De la Bâlea Cascada exista telecabina pana la lac. 


Sus